luni, 4 aprilie 2011

Ce este dragostea?

Dragostea e un sentiment unic. E unic pentru ca e ceva doar al nostru, ceva ce putem spune ca ne apartine in totalitate. E probabil singurul sentiment care se naste si se dezvolta ca urmare a personalitatii noastre. Restul sentimentelor se nasc datorita unui factor extern. Nevoia de a fi corect se naste doar dupa ce am simtit, direct sau indirect, lipsa corectitudinii. Frica o putem simti abia dupa ce un factor extern ne arata cat suntem de nesiguri. Ura, fiind o forma cronica a fricii, din nou depinde de un factor extern. Dragostea se poate crea singura, din nimic. Dragostea o putem simti tot timpul, chiar daca nu exista un obiect asupra caruia sa se reverse.
Avem tendinta de a spune ca iubim ceva sau pe cineva. Simtim nevoia sa discutam despre dragoste sau sa o manifestam intr-o anumita forma, dar asta nu pentru ca dragostea noastra ar depinde de un obiect. Daca ar fi asa, dragostea ar fi disparut de mult timp. Simtim nevoia sa o manifestam pentru ca e un sentiment prea puternic. In continuu iubim iar atunci cand gasim obiectul asupra caruia sa revarsam dragostea care o simtim, aceasta creste mai mult. Cu cat iubim mai mult, cu atat avem mai multa dragoste de oferit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu